A fi ciudat

   Sunt eu din nou, cititorule. De când nu ne-am mai văzut, multe s-au schimbat. Ore, zile, luni au trecut, anotimpuri s-au schimbat, au căzut mici picături de apă şi în varianta îngheţată, acum nu mai cade nimic. Azi nu vreau să vorbesc despre nimic. Sau poate vreau?
   Aş vrea mai întâi să te întreb: îl vezi pe cel de lângă tine? Nu, aici nu vreau să pornesc o campanie de genul "aproapelui tău". Nu mă interesează ce faci cu acest "aproape sau cât de des îl foloseşti. Nu mă refer la cel care are probleme acasă, la cel fără casă sau cel cu dizabilităţi. Nu. Vorbesc despre urâciosul, ironicul sau asocialul de lângă tine. Poate ştii punctul tău de vedere şi cel al societăţii: sunt ciudaţi şi nu s-au integrat bine. Dacă comparăm integrarea în societate cu o uşă, psihopaţii n-au folosit-o şi oamenii "normali" (e totuşi un termen discutabil...) au folosit-o. Dar cu ciudaţii? Ei bine, îţi spun eu. Aceştia stau în prag, dacă există unul. Unii chiar încearcă să se integreze, să intre.
   Dar ai încercat să priveşti din punctul lui de vedere? Dacă ai încercat, pun pariu că n-ai reuşit. Te-ai gândit că poate nu vor să fie ca tine, ca oamenii "normali"? Că nu vor să intre în societate? Nu stau foarte bine la capitolul socializare, dar sunt buni la alte chestii. Şi orice ai crede tu, ei sunt de părere că normalitatea e nasoală. De fapt, toată încercarea asta a oamenilor "normali" de a fi altfel îi cam lasă reci; ei sunt deja altfel. Ei, ca şi ceilalţi, se raportează la majoritate ca fiind normală. Câteodată acest lucru poate fi greşit (vezi relgie, orientare sexuală şi rasă).Dar acest lucru cu "normalitatea e nasoală" e ceea ce cred dar o parte din ciudaţi. Unii aspiră la normalitate pentru a nu fi stigmatizaţi, respinşi de societate.
   Dar tu, tu nei putea fi niciodată ca ei. Tu nu-i vei înţelege niciodată pe ciudaţi, pentru că nu eşi ciudat. Deşi nu ţi se pare, să-ţi tai picioarele poate fi o idee mai bună decât să-ţi scimbi pesonalitatea (emoţional). Nu cred că ai risca să-ţi piezi prietenii. sau respectul celor din jur, dacă au aşa ceva. Aşa că mai bine rămâi normal. Dacă eşti ciudat, ai un plus social de la mine. În postul viitor ne vedem cu o temă poate foarte interesantă, poate groaznică. Tu decizi asta cititorule.
   

Here comes the rain again.

   Cineva zicea că "ploaia vine odată cu toamna" şi nu sunt singurul care poate confirma acest lucru. Bun venit cititorule, în lumea mea tomnatică. Ştii deja, nu mai trebuie să-ţi spun, că subiectul acestei postări este ploaia. De ce ploaia? Ei bine, astăzi, când eram în staţia de autobuz, a început să plouă. Toţi oamenii, în afară de mine, s-au adăpostit pe unde au putut. Norii şi ploaia mă fac fericit. Îmi treceau 100 de milioane de gânduri despre ploaie prin cap, aşa că de ce să nu le împart cu voi? Aşa a apărut textul pe care îl citiţi acum.
      Ploaia, pentru mine, este un motiv pentru a zâmbi. Dacă cineva discută cu mine şi începe să plouă, încetează să mă mai intereseze ce zice şi mă holbez la cer (un comportament asemănător l-a avut şi Annie Lennox după o ceartă, iar azi avem "Here Comes the Rain Again"). ai putea crede că sunt nebun. Poate sunt, cine ştie. Altcineva spuine că "viaţa e o floare". O floare are nevoie de ploaie, după cum bine ştii.
       Mă fascinează la ploaie faptul că mereu ştie când să apară. De exemplu, când ai o zi tristă şi te consolezi: "Bine că nu plouă", iar atunci începe să plouă. Dar asta (cel puţin pe mine) nu te întristează. Ploaia poate curăţa multe lucruri, dar nu sufletele oamenilor. Sau poate nu vrea. Bine, asta poate părea supid, dar cui i-ar plăcea să trăiască într-o lume în care "nivelul binelui" e constant la toti oamenii?
      Din punctul de vedere al îndrăgostiţilor, ploaia ar trebui să fie caldă.Aceasta ar trebui să fie eternă, cred toate plantele.Leneşii zic că ploaia ar trebui "s-o ia mai moale". Ploaia ar trebui să fie cu bani, pentru săraci. Ploaia nu e pentru narcisişti, ci pentru "ceilalţi oameni". Pentru mine, ploaia ar trebui să fie ce e şi acum.Până la următoarea postare, conduceţi cu grijă :)!

Versuri ce alcătuiesc vacanţa de vară.

 În această postare aş vrea să încep cu ceva ce nu are legătură cu subiectul ei. Azi, pe 11 spetembrie 2011 se împlinesc 10 ani de la atacul organizat de Al Qaeda asupra Turnurilor Gemene şi nu numai, în New York. Sincer, îmi pare rău pentru acea uriaşă pierdere de vieţi omeneşti care, în acea zi de marţi, s-au dus la serviciu şi au murit fără niciun motiv. În acea zi, bineînţeles una din copilăria mea, am deschis televizorul şi sute de oameni care alergau şi ţipau după ajutor au apărut pe ecarnul micii cutii. Abia acum vreo 6 ani mi-am dat seama cum stătea treaba. Chiar îmi pare rău, prieteni.
  Azi aş vrea să vorbim despre vară. Şi nu oricum,ci cu citate din muzică. Sunt sigur că aţi ascultat muzică în această vară, dar oare câţi dintre voi au comparat versurile cu întâmplările (sau "întâmplările") din această vară? Prin urmare, azi facem o salată de versuri şi generalizări ale vacanţei de vară. Interesant, nu-i aşa? Să începem!
   Este începutul verii. Simţi că toate sunt ale tale. Dacă nu sunt, le vrei pe toate ("I want it all I I want it all /I Want it all / But I want it now", "I Want It All", Queen). Simţi că eşti intr-o lume ireală, un rai pe Pământ. Defapt, simţi că raiul e un loc de pe Pământ, că nu mai are rost să-l aştepţi pe cel adevărat ("Oh, baby, do you know what that's worth / Oh, Heaven is a place on Earth", "Heaven Is A Place on Earth", Belinda Carlisle). În foarte scurt timp, dragostea pune mâna pe tine, eşti chiar mai fericit decât la începutul vacanţei. Nu-i laşi pe ceilalţi să te tragă în jos, oricăt ar vrea. Trăieşti o dragoste supremă ("Come and live a love supreme / Don't let 'em get you down / Everybody looks for love", "Supreme", Robbie Williams). Dar se pare că n-a fost să fie de durată. Dai vina pe dragoste că nu ştie să aleagă oamenii ("Love, love, you always break my heart", "Love Love", Amy Macdonald)
   Tu nu te laşi lovit de plictiseală. Fără să-ţi dai seama, e deja sfârşitul lunii iulie. Totuşi, evaluezi situaţia şi vezi că a fost o minunată jumătate de vară: ai mers la câteva concerte, ţi-ai petrecut unele nopţi filosofând şi râzând cu prietenii tăi, ai citit o grămadă de cărţi. în ceea ce priveşte cărţile, "De veghe în lanul de secară" a fost specială. Chiar şi momentele groaznice ale adolscenţei pot fi minunate. Sau o fi acel parfum inodor al verii, sezaţia că nu aparţii de nimic si nimeni?
   Luna august e aici. Luna vacanţelor, a zgomotelor, a celui mai arzător soare. La tine e luna plictiselii Spre deosebire de lunile trecute, orice-ai face e plictisitor. "Spending my time / Watchin' the days go by / Feeling so small / I stare at the wall" e descrierea perfectă pe care ţi-o dau Roxette în melodia "Spending My Time". Pe lânga asta, fosta iubire îţi face vizite şi nu ştii cum să arunci acea amintire la coşul de gunoi ("Vis de înger sfărâmat / Se agaţă-ncet de pat / Capu-n pernă mi-l afund / Poate aşa-mi dispari din gând", "Un nou început", Stiillborn). Continui să te plictiseşti în mod voluntar. Te-ai plctisit şi de zilele care trec, şi aşa ai uitat că e septembrie. Cum te uiţi la calendar, "ieşi" imediat din plictiseală şi faci toate lucrurile ce-ţi stau în putinţă să petreci nişte ultime zile de vacanţă plăcute, de parca ai muri săptămâna viitoare.
  Ei, vacanţa e aproape de sfârşit şi tu îţi rezervi ultimele două zile pentru tine. Acum ştii că nu poţi opri timpul ("The world I love / The tears I drop/ To be part of the wave can't stop", "Can't Stop", Red Hot Chili Peppers). Ultima zi e ca o tragedie. Ăsta e stereotipicul de vacanţă. Pentru mine, acea zi e "the first day of the rest of our lives", prima zi din restul vieţii noastre, Cum spun cei de la Green Day în "Church on Sunday".
 În concluzie, sfârşitul de vacanţei de vară nu prea este un sfârşit. Oricum, ne revedem în postarea următoare. Vacanţă plăcută :)!

Fiolosofie de toamnă.

   Azi, 6 septembrie. Iată-ne într-o lume mai tomnatică, mirosind a struguri şi a mere, a ploaie şi a nori. Ai ghicit, azi vom vorbi despre toamnă. Pentru unii (poate nu-s eu empatic, nu-i înţeleg), acest serial de 3 luni poate fi frustrant: poate nu este plăcut să vezi copaci fără nicio frunză, ploaia bătându-ţi în geam toată ziua, fără ca tu să-i răspuns şi să fii luat pe sus de vântul toamnei. Aceia pot crede că toamna e agresivă. Eu, însă cred că toamna e naturală... La fel ca florile, fulgerele, soarele, tumorile sau copacii.
   Cred că din spusele mele ai tras concluzia că îmi place toamna. Nu ştiu, mă fascinează foarte multe lucruri la acest anotimp. De exemplu, soarele, care parcă după un timp se supără şi refuză să mai apară, se ascunde printre nori. Sau dezordinea toamnei. La sfârşitul acestui anotimp natura arată ca după un război. Oare s-a dus un război,acela al plantelor cu Timpul?
   Mă mai fascinează şi melancolia toamnei. Parcă, din octombrie, toată lumea este deprimată, enervată, obosită, frustrată. Şi asta mă face să mă gândesc la cât de... manipulabili pot fi oamenii, dacă până şi o simplă schimbare de vreme determionă asemenea instabilităţi emoţionale. Bineînţeles, eu nu-s aşa. Aţi puea spune că sunt pata albă pe peretele negru (expresie folosită greşit în mod întenţionat), un om beat de toamnă.
   Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: ce-ar fi dacă un om, având nişte puteri speciale, stoarce de vlagă toate plantele, iar ploaia şi vântul asupresc lumea? Ai incerca să îl opreşti? Eu nu aş face-o, pentru că dacă vara ar fi eternă, nu ţi-ar mai da acel sentiment de bucurie, de nostalgie (sau asta face vacanţa de vară?). Dacă oamenii s-ar fi putut împotrivi naturii, pun pariu ca aceasta nu ar mai fi existat în zilele noastre. În concluzie, această schimbare a naturii e un lucru bun.
    Toamna,... toamna e ca o piesă de teatru, după părerea mea. Începe frumos, "cu zâmbetul pe buze", apoi situaţia se înrăutăţeşte. În final, această piesă de teatru se termină cu foarte multe lacrimi. Ar putea fi o dramă...
    În final, aş vrea să nu vă supăraţi pe natură pentru că se schimbă. Ei, o toamnă fericită tuturor!

Radio saves my life everyday.

Salutare! În ultimul timp mi s-a întâmplat ceva ce nu credeam că mi se va întâmpla vreodată. Am descoperit că nu pot trăi nicio zi fără acel obiect mic/mare, după caz, pe care toţi îl numesc radio.Sunt n motive pentru care am o dependenţă de radio: intervenţiile DJ-ului/moderatorului de emisiune (adică nu doar muzică care se redă), faptul că alege altcineva melodiile pentru playlist în locul meu, sunt melodii pe care nu le-am auzit niciodată (aici intervine şi un pic din primul motiv:persoana respectivă poate menţiona artistul, melodia...), găsesc melodii de mult uitate. Sau poate ai nevoie de el în anumite situaţii. De exemplu, nu poţi dormi. Nu vrei să numeri oi, n-ai chef să-ţi încălzeşti lapte. Nici sucul de cireşe nu-ţi convine. Radioul e soluţia. Muzică liniştită şi o voce plăcută îţi vorbeşte. Mai că ai vrea să dormi acolo, încolăcit în jurul radioului.

În primul rând,aş vrea să ştii că urăsc să ascult radioul când nu vorbeşte nimeni pe-acolo. Faptul că cineva e în spatele microfonului îmi dă un sentiment de siguranţă. Simt multe când ascult radioul. Sunt fericit când este redată o piesă care îmi place. Sunt nervos când realizatorul/DJ-ul se comportă ca un bou/vacă după caz. Sunt indignat când ace(a)sta e rasist(ă). Sunt surprins când totuşi e acolo, dar nu mai intervin. Ce rost mai are prezenţa lui acolo? Lista ar putea continua, dar prefer să mă opresc aici.

De când asclut radioul "la greu", am observat că nu îmi mai folosesc telefonul/iPod-ul®/music player-ul pentru a reda muzică. De ce? Cred că radioul le înlocuieşte. Nu mai îmi fac propriile liste de redare, poate mi-e lene. S-ar putea ca în subconştient să mă fi săturat de ea. La radio, în plus se aude şi vocea aceea magică pe care v-am picurat-o prin toată postarea asta.

Fenomenul radio a mai adus cu el altă schimbare:nu mai am niciun artist/nicio trupă preferată. Nu cred că veţi "înghiţi" acest adevăr, dar aşa e, e greu de crezut chestia asta. Motivul:nu ştiu. Chiar m-am întrebat ce trupă îmi place cel mai mult şi singurul răspuns care mi-a venit în minte după vreo 20 de minute a fost City FM :). Poate reuşesc să te molipsesc şi pe tine, cititorule. Trebuie să plec şi să fredonez noul cântec de la Red Hot Chili Peppers. Bineînţeles, la radio!

Concertul Bon Jovi

Salutare, prietene! Astăzi aş vrea să te plictisesc cu ce s-a întâmplat la duminică, pe 10 iulie. Ai ghicit, este vorba despre concertul trupei americane Bon Jovi. Acest concert face parte din turneul Live 2011, turneu care se termină pe 31 iulie. Este primul conert în România.

Eu am ajuns acolo pe la 16 şi 15, când nu erau prea mulţi oameni. Am găsit nişte locuri foarte bune, cu vedere spre...sectorul Golden Circle. După câteva minute de pălăvrăgit şi de ascultat melodii, ca "Sex On Fire" de la Kings Of Leon şi "Holiday" de la Green Day, am mers să-mi iau ceva de băut. Când să arunc paharul, ia coşul de unde nu-i. Am văzut doar nişte saci de gunoi plini. Dacă le-au aranjat celor de la Bon Jovi să aibă nu-ştiu-câţi bucătari şi un şifonier cu prosoape fiecare, nu puteau şi ei să pună câteva coşuri de gunoi? Aşa le era şi celor care strâng gunoiul mai uşor. Dar cred că am vorbit prea mult despre acest subiect.

În deschidere prima trupă a fost QuantiQ. Eu pălăvrăgeam, cum fac de obicei, şi nu i-am văzut când au venit pe scenă. Abia ce a început solistul să cânte am sesizat că erau pe scenă. După o oră, pe scenă şi-au făcut apariţia cei de la Stillborn. De această dată chiar voiam să-i văd, am şi cântat. Da, cred că eram singurul de acolo. La ora 20, cei de la Bon Jovi au apărut pe scenă. Publicul a început să ţipe, să ridice mâinile...o nebunie! Prima piesă a fost "Raise You Hands". Cum v-am spus, nu a fost nevoie să înceapă piesa ca noi să ne ridicăm mâinile. O, acum urmează o fază amuzantă. Eu aveam o geantă pe care scria "I ♥ FILM" şi cineva m-a întrebat ce îmi place mai mult: filmele sau Bon Jovi? Ce îi puteam răspunde /:)? Asta era pe la piesa "We Weren't Born to Follow", când ţopăiam şi dădeam di cap ca nebunul! Apoi, a urmat "It's My Life". Normal, nici nu-l mai vedeam pe Jon de la atâtea mâini ridicate. La "We Got It Going On" nimeni nu ştia versurile. Sau aşa mi se părea. A urmat o serie de cântece lente, printre care şi "When We Were Beautiful", un cântec minunat. Cântecul "Bad Medicine" a adus cu el un duş rece cu apă plată. Şi tocmai la refren! Oricum eram prea încins. There is not a cure like apă! Au mai cântat-o odată. Nu, nu am mai primit apă în cap!

Cea mai drăguţă parte a fost encore-ul, cu binecunoscutele piese "Wanted, Dead or Alive", "Blood On Blood" şi "Livin' On A Prayer". Cât despre bis, acesta a durat mai bine de 60 de minute, terminându-se cu coverul după The Beatles, "Twist and Shout".

La ieşire, toţi eram o turmă de zombi beţi. Şi când spun toţi, mă refer la toţi oamenii de acolo! Dacă aţi fost la concert sau dacă aveţi întrebări, scrieţi un comentariu. Garantez că vă voi răspunde. Oricum, până la următoarea revedere, asumaţi-vă riscuri, faceţi greşeli, murdăriţi-vă!

125 de ani de Coca Cola.Sfârşitul campaniei de blogging.

Salutare,cititorilor!Ultima postare din această campanie are ca subiect un lucru ce mi-a atras atenţia chiar de luna trecută.Este vorba despre Coca Cola.Anul acesta,băutura a împlinit 125 de ani.Aceasta a fost inventată în 1886 de farmacistul american John Pemberton,cu scopul de a crea ceva răcoritor şi (după el) sănătos.Ideea original a lui a fost aceea de a produce un vin cu cocaină.Această idee a căzut,deoarece nu toţioamenii ar fi încântaţi de vinul cu cocaină,apărut pentru prima dată în Europa.John voia să creeze ceva are să dureze,şi a şi reuşit.Prima vânzare a celebrei Coca Cola a avut loc la "Jacob's",o farmacie din Atlanta,pe 8 mai 1886.Iniţial,aceasta era vândută cu cinci cenţi ca un medicament.Pe atunci,era vândut la pahar,la automatele din baruri şi farmacii.Oamenii credeau că apa carbogazoasă avea efecte benefice asupra organsimului.Aşa băutura s-a popularizat.Pemberton a declarat că mulţi oameni s-au vindecat de impotenţă şi migrene după ce au băut Coca Cola.În 1888,a apărut primul cupon:cel la care te duceai la baruri,iar barmanii îţi dădeau un pahar de Coca Cola gratis.Cănd băutura a apărut prima dată la sticlă,nu a apărut în sticla contur©de astăzi,ci într-o sticlă mai primitivă,sticla Hutchison,apărută în 1899.Acum,la 125 de ani,compania pune la vânzare obiecte ca sticlelevechi,acestea nefiind la preţuri de colecţionari.

Despre campania cu cele 4 joi,pot spune doar că a fost ca un F5 pentru blogul meu.Nu ştiam că pot scrie articole la un interval aşa mic de timp.Chiar aş vrea să repet experienţa.Hei,poate mai fac şi în 2012,asta daă nu ne ducem.Ne vom vedea în postarea următoare.Până atunci,la revedere!