marți, 26 iulie 2011

Radio saves my life everyday.

Salutare! În ultimul timp mi s-a întâmplat ceva ce nu credeam că mi se va întâmpla vreodată. Am descoperit că nu pot trăi nicio zi fără acel obiect mic/mare, după caz, pe care toţi îl numesc radio.Sunt n motive pentru care am o dependenţă de radio: intervenţiile DJ-ului/moderatorului de emisiune (adică nu doar muzică care se redă), faptul că alege altcineva melodiile pentru playlist în locul meu, sunt melodii pe care nu le-am auzit niciodată (aici intervine şi un pic din primul motiv:persoana respectivă poate menţiona artistul, melodia...), găsesc melodii de mult uitate. Sau poate ai nevoie de el în anumite situaţii. De exemplu, nu poţi dormi. Nu vrei să numeri oi, n-ai chef să-ţi încălzeşti lapte. Nici sucul de cireşe nu-ţi convine. Radioul e soluţia. Muzică liniştită şi o voce plăcută îţi vorbeşte. Mai că ai vrea să dormi acolo, încolăcit în jurul radioului.
În primul rând,aş vrea să ştii că urăsc să ascult radioul când nu vorbeşte nimeni pe-acolo. Faptul că cineva e în spatele microfonului îmi dă un sentiment de siguranţă. Simt multe când ascult radioul. Sunt fericit când este redată o piesă care îmi place. Sunt nervos când realizatorul/DJ-ul se comportă ca un bou/vacă după caz. Sunt indignat când ace(a)sta e rasist(ă). Sunt surprins când totuşi e acolo, dar nu mai intervin. Ce rost mai are prezenţa lui acolo? Lista ar putea continua, dar prefer să mă opresc aici.
De când asclut radioul "la greu", am observat că nu îmi mai folosesc telefonul/iPod-ul®/music player-ul pentru a reda muzică. De ce? Cred că radioul le înlocuieşte. Nu mai îmi fac propriile liste de redare, poate mi-e lene. S-ar putea ca în subconştient să mă fi săturat de ea. La radio, în plus se aude şi vocea aceea magică pe care v-am picurat-o prin toată postarea asta.
Fenomenul radio a mai adus cu el altă schimbare:nu mai am niciun artist/nicio trupă preferată. Nu cred că veţi "înghiţi" acest adevăr, dar aşa e, e greu de crezut chestia asta. Motivul:nu ştiu. Chiar m-am întrebat ce trupă îmi place cel mai mult şi singurul răspuns care mi-a venit în minte după vreo 20 de minute a fost City FM :). Poate reuşesc să te molipsesc şi pe tine, cititorule. Trebuie să plec şi să fredonez noul cântec de la Red Hot Chili Peppers. Bineînţeles, la radio!

luni, 11 iulie 2011

Concertul Bon Jovi


Salutare, prietene! Astăzi aş vrea să te plictisesc cu ce s-a întâmplat la duminică, pe 10 iulie. Ai ghicit, este vorba despre concertul trupei americane Bon Jovi. Acest concert face parte din turneul Live 2011, turneu care se termină pe 31 iulie. Este primul conert în România.
Eu am ajuns acolo pe la 16 şi 15, când nu erau prea mulţi oameni. Am găsit nişte locuri foarte bune, cu vedere spre...sectorul Golden Circle. După câteva minute de pălăvrăgit şi de ascultat melodii, ca "Sex On Fire" de la Kings Of Leon şi "Holiday" de la Green Day, am mers să-mi iau ceva de băut. Când să arunc paharul, ia coşul de unde nu-i. Am văzut doar nişte saci de gunoi plini. Dacă le-au aranjat celor de la Bon Jovi să aibă nu-ştiu-câţi bucătari şi un şifonier cu prosoape fiecare, nu puteau şi ei să pună câteva coşuri de gunoi? Aşa le era şi celor care strâng gunoiul mai uşor. Dar cred că am vorbit prea mult despre acest subiect.
În deschidere prima trupă a fost QuantiQ. Eu pălăvrăgeam, cum fac de obicei, şi nu i-am văzut când au venit pe scenă. Abia ce a început solistul să cânte am sesizat că erau pe scenă. După o oră, pe scenă şi-au făcut apariţia cei de la Stillborn. De această dată chiar voiam să-i văd, am şi cântat. Da, cred că eram singurul de acolo. La ora 20, cei de la Bon Jovi au apărut pe scenă. Publicul a început să ţipe, să ridice mâinile...o nebunie! Prima piesă a fost "Raise You Hands". Cum v-am spus, nu a fost nevoie să înceapă piesa ca noi să ne ridicăm mâinile. O, acum urmează o fază amuzantă. Eu aveam o geantă pe care scria "I ♥ FILM" şi cineva m-a întrebat ce îmi place mai mult: filmele sau Bon Jovi? Ce îi puteam răspunde /:)? Asta era pe la piesa "We Weren't Born to Follow", când ţopăiam şi dădeam di cap ca nebunul! Apoi, a urmat "It's My Life". Normal, nici nu-l mai vedeam pe Jon de la atâtea mâini ridicate. La "We Got It Going On" nimeni nu ştia versurile. Sau aşa mi se părea. A urmat o serie de cântece lente, printre care şi "When We Were Beautiful", un cântec minunat. Cântecul "Bad Medicine" a adus cu el un duş rece cu apă plată. Şi tocmai la refren! Oricum eram prea încins. There is not a cure like apă! Au mai cântat-o odată. Nu, nu am mai primit apă în cap!
Cea mai drăguţă parte a fost encore-ul, cu binecunoscutele piese "Wanted, Dead or Alive", "Blood On Blood" şi "Livin' On A Prayer". Cât despre bis, acesta a durat mai bine de 60 de minute, terminându-se cu coverul după The Beatles, "Twist and Shout".
La ieşire, toţi eram o turmă de zombi beţi. Şi când spun toţi, mă refer la toţi oamenii de acolo! Dacă aţi fost la concert sau dacă aveţi întrebări, scrieţi un comentariu. Garantez că vă voi răspunde. Oricum, până la următoarea revedere, asumaţi-vă riscuri, faceţi greşeli, murdăriţi-vă!