Un alt fel de socializare. Un nou fel de a asculta muzică.

  Hei, hei, hei, hei, hei! Uite că am revenit, într-o perioadă a dracului de lungă, mai lungă decât te aşteptai (asta dacă te aşteptai să mai revin). Este încă vară, dar o vară căreia încep să-i pun la îndoială identitatea. Dar, din fericire sau din păcate, e încă vară. Văd oricum că această schemă anotimp = lună + lună + lună e inutilă. Anotimpurile se amestecă între ele, unele vin prea devreme, altele prea târziu, e o nebunie totală... Dar mă rog, nu despre asta vreau să-ţi vorbesc astăzi.
  O să începem cu o povestioară de data asta. Dar stai liniştit, e la subiect. După câte cred că ştii, acum vreo trei ani şi jumătate am scris un articol despre Green Day. Dacă l-ai citit, ţi-ai dat seamă că apreciam (şi încă apreciez) trupa mult. Dar, pe la sfârşitul lui 2010, am început să ascult din ce în ce mai rar Green Day, fară niciun motiv. Sau cel puţin aşa credeam eu. Acum ştiu cauza: am descoperit alţi artişti care merită ascultaţi. Câteva exemple i-ar include pe Roxette, AC/DC, Amy Macdonald şi Ozzy Osbourne. Privind retrospectiv, a fost ca o despărţire, ca o ieşire dintr-o relaţie.
  La începutul anului trecut, am descoperit că albmele digitale ale celor de la Green Day stau prăfuite în iTunes, neascultate de mai bine de un an. Mi-am zis:"De ce nu? "Oricum nu m-am oprit din ascultat pentru c-au început să-mi displacă." Ei bine, n-a fost numai o reascultare. Am avut o senzaţie ciudată, ca şi cum te-ai întâlni cu ex-ul pe stradă, şi aţi intra în vorbă şi ai realiza cât de mult s-a schimbat.
  Şi mi-am dat seama de ceva după o observare semi-atentă: relaţia oamenilor cu muzica seamănă mult cu relaţiile oamenilor între ei. Oamenii (cei mai mulţi) au o relaţie specială cu muzica, aş spune chiar că unora le este indispensabilă cum ne sunt indispensabile relaţiile sociale. Ca şi cei sociabili şi cei mai izolaţi, unora le place foarte mult muzica, în timp ce unii "au alte preocpuări mai bune". Deşi pare de necrezut (pentru mine cel puţin), am întâlnit şi oameni din a doua categorie.
Cum unora le place să aibă mai mulţi prieteni, iar altora mai puţini sau chiar numai unul, aşa ascultăm un singur gen de muzică/o singură trupă, câteva sau foarte multe. La fel cum avem momente speciale cu prieteni speciali, unele părţi ale vieţii noastre n-ar fi "gravate" în memorie dacă n-ar fi fost şi un fundal muzical pe măsură. Adică nu vi s-a întâmplat  niciodată să vă amintiţi ceva atunci când aţi auzit o anumită melodie? Sau atunci când vă amintiţi un moment minunat să adăugaţi:"Ah, tocmai mi-am adus aminte că pe fundal era melodia X!"?
  Poţi avea o trupă preferată, aşa cum poţi să ai cel mai bun prieten/un partener. Cred că nu este nevoie să menţionez opusul; comparaţia persoană antipatică - trupă displăcută/gen muzical displăcut.
  În încheiere, o iau un pic pe lângă subiect (dar foarte puţin), nu mai fac comparaţii şi vă zic că există şi cazul în care muzica înlocuieşte total prietenii, sau chiar aproape toate relaţiile sociale. Acei oameni se ataşază foarte mult de muzică, de artişti, de albume, de tot. Pentru că, ştiţi, se formează un gol. Acele persoane nu îl sesizează la nivel conştient, dar subconştientul lor încearcă să îl umple cu ceva, orice. O viaţă tristă sau nu? Vă las pe voi să alegeţi.
  Şi cu această descriere amară vă las şi vă zic, ca de obicei, că ne vom revedea în altă postare. Până atunci, mâncaţi o tartă, citiţi reviste lucioase şi dormiţi pe perne mici!