
În primul rând,aş vrea să ştii că urăsc să ascult radioul când nu vorbeşte nimeni pe-acolo. Faptul că cineva e în spatele microfonului îmi dă un sentiment de siguranţă. Simt multe când ascult radioul. Sunt fericit când este redată o piesă care îmi place. Sunt nervos când realizatorul/DJ-ul se comportă ca un bou/vacă după caz. Sunt indignat când ace(a)sta e rasist(ă). Sunt surprins când totuşi e acolo, dar nu mai intervin. Ce rost mai are prezenţa lui acolo? Lista ar putea continua, dar prefer să mă opresc aici.
De când asclut radioul "la greu", am observat că nu îmi mai folosesc telefonul/iPod-ul®/music player-ul pentru a reda muzică. De ce? Cred că radioul le înlocuieşte. Nu mai îmi fac propriile liste de redare, poate mi-e lene. S-ar putea ca în subconştient să mă fi săturat de ea. La radio, în plus se aude şi vocea aceea magică pe care v-am picurat-o prin toată postarea asta.
Fenomenul radio a mai adus cu el altă schimbare:nu mai am niciun artist/nicio trupă preferată. Nu cred că veţi "înghiţi" acest adevăr, dar aşa e, e greu de crezut chestia asta. Motivul:nu ştiu. Chiar m-am întrebat ce trupă îmi place cel mai mult şi singurul răspuns care mi-a venit în minte după vreo 20 de minute a fost City FM :). Poate reuşesc să te molipsesc şi pe tine, cititorule. Trebuie să plec şi să fredonez noul cântec de la Red Hot Chili Peppers. Bineînţeles, la radio!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu